„Părinții mei au sacrificat totul ca eu să fiu aici”. Frances Tiafoe, copilul cu șosete rupte: de la fuga de Războiul Civil a părinților, la momentul LeBron James. 6 lucruri de știut despre americanul care îl înfruntă pe Nadal, în sferturile AO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Frances Tiafoe a semnat două dintre marile surprize ale acestei ediții de Australian Open, învingându-i pe Kevin Anderson (cap de serie 5 și finalist în două turnee de Mare Șlem în ultimii doi ani – în turul doi), apoi, în ziua în care a împlinit 21 de ani, pe Grigor Dimitrov (cap de serie 20, câștigătorul Turneului Campionilor în 2017 – în optimi).

Nu realizez încă ce am reușit aici. Trăiesc în moment, încerc să fiu concentrat, să merg mai departe. În meciul cu Dimitrov am mers de multe ori la fileu, de regulă nu fac asta. Dar mi-a ieșit„, declara Tiafoe, în studioul Eurosport, la finele meciului din optimi. Povestea celui care acum este major cu acte în regulă după legea americană este una impresionantă. Frances are grijă să tot repete: „părinții mei au sacrificat totul ca eu să fiu aici„, adică primul american de la Andy Roddick în sferturile de la Australian Open.

ProSport îți propune să îl cunoști pe Frances Tiafoe: șapte lucruri pe care trebuie să le știi despre jucătorul de 1,88 m, stabilit în Orlando și aflat pe poziția 39 în lume, dar care va pătrunde în Top 30 de luni, la următoarea actualizare a clasamentului mondial.

1. Părinții săi au emigrat în anii ’90 din Sierra Leone în Maryland, fugind de Războiul Civil din țara natală

Constant și Alphina Kamara, oamenii pe care fanii tenisului îi pot vedea în loja celui mai nou star al Americii, dar și în postările de pe rețelele de socializare ale lui Frances, au luat drumul Americii separat: în 1993 a plecat tatăl, iar trei ani mai târziu, într-o perioadă în care planeta învăța să danseze Macarena, Alphina câștiga la loteria vizelor, scăpând dintr-o capcană a morții din vestul Africii, dintr-o țară măcinată de război, arme, sărăcie și moarte, pentru a i se alătura soțului său. „În fiecare săptămână mergeam la o înmormântare„, mărturisea Alphina Tiafoe, pentru Washington Post, despre ultimele luni petrecute ‘acasă’. 

Deși a fost tot timpul un copil sărac, Frances a fost șocat de ceea ce a găsit în Sierra Leone, când a mers în țara natală a părinților pentru a participa la o nuntă. Atunci, a realizat cum a dat norocul peste el.

2. Hyattsville și Maryland. Custodele și marea șansă

Frances Tiafoe s-a născut cetățean american, la Hyattsville. Puștiul a crescut, practic, dormind pe o masă de făcut masaj la clubul de tenis la care tatăl său muncea ca om de serviciu. Constant Tiafoe lucrase mai întâi pe șantierul nou-înființatului Junior Tennis Champions Center din Prince George”s County, apoi a fost păstrat pentru a îndeplini toate sarcinile legate de întreținere. A fost marea șansă pentru micuțul Frances, întrucât tatăl său a reușit, în momentul în care băiatul a prins poftă de a petrece timp din ce în ce mai serios cu racheta și cu mingea galbenă, iar talentul micuțului s-a făcut remarcat, să îi obțină un permis de voie, prin care Frances se putea antrena, fără să plătească exorbitantul preț al unui abonament, pe care, evident, familia Tiafoe nu și l-ar fi putut permite.

Ziua, Constant făcea curat, preluând sarcinile unei femei de serviciu, iar noaptea pregătea terenurile de zgură ale clubului. Ulterior, după sute de kilograme de zgură cărate în spate, Constant a devenit și omul de ghișeu, cel care îi primea pe oaspeții clubului.

3. Gemenii

Frances Tiafoe are un frate geamăn, Franklin, un bun jucător de Colegiu, despre care spune că l-a inspirat mereu, că i-a fost primul și principalul rival. În mediul online, circulă multe clipuri cu cei doi gemeni Tiafoe jucând tenis.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

This picture was taken when my brother and I were seven years old in Sierra Leone West Africa, the country our parents were born. They decided to send us there to show us where they came from and how fortunate we are to be born in the United States. Our parents are our biggest inspirations on the fact that they worked extremely hard to give us the best life they could, so that we could focus on the sport we love to play. The bond I have with my brother is unbreakable!! I thank god everyday I have a baby brother that inspires, loves and respects me so much. I will never switch up till the day I die. I remember sitting in the lobby of our academy in College Park with my brother imagining we were on tv playing the legends of the game and now seeing him bring it to reality is a dream come true. I love you deep baby bro ♥️ twin kings till we die. I truly appreciate all the birthday wishes. 2019 belong to Team Tiafoe. #wegotthedrip💧💧💧#twinkings#teamtiafoe

A post shared by Franklin Tiafoe👑 (@kingfoe1) on

4. „Nu am nicio scuză să nu lupt într-un meci”

Frances le-a făcut o promisiune părinților, după ce a umblat cu șosete rupte sau cu tricouri Pokemon primite din milă, de la alți copii: că va deveni cineva și îi scăpa de sărăcie. „Povestea nu este despre mine, ci despre ei. Ei au făcut mult mai multe sacrificii decât mine. Acum, le întorc favorul. Nu am nicio scuză să nu lupt într-un meci”, declara cel poreclit „Big Foe” de conaționali. Tiafoe și-a asigurat, deja, la Australian Open 2019, un cec în valoare 460.000 de dolari, ducând totalul premiilor în bani câștigate în carieră la peste două milioane.

5. „LeBron style”

Frances Tiafoe este un jucător atletic, cu musculatură incredibilă, pasionat de sport în general. Mare fan al baschetului, Tiafoe și-a făcut un obiciei la Australian Open din a imita gestul starului NBA de la Los Angeles Lakers, LeBron James. Prima dată, și-a lovit bicepsul, la bustul gol, transmițând un mesaj simplu: „prea puternic”. Baschetbalistul în vârstă de 34 de ani sărbătorește astfel un coș înscris după contact, iar Tiafoe a dus adevărate lupte fizice, coastă-n coastă, supraviețuind unui maraton de cinci seturi cu Seppi și câștigând alte două meciuri în patru seturi la Australian Open 2019.

„A fost din instict. Destul de tare, nu? Sper că fanilor le-a plăcut. El este un atlet incredibil, dar îl apreciez și mai mult pentru ceea ce face în afara terenului. Ce a făcut cu acea școală în care a investit 50 milioane… Este un simbol. Nu are niciodată probleme cu presa, se comportă exemplar. De asta este cine este„, declara Frances Tiafoe la finalul meciului din turul doi, cu Anderson. După meciul cu Seppi, Tiafoe a imitat un alt gest de bucurie al marelui Lebron: ‘The Silencer’

 

 

 

6. Misionar, ca Serena: vrea mai mulți sportivi de culoare în tenis

Frances Tiafoe anunță, încă din primii ani ai carierei, că are o misiune clară. „Este un sport unu la unu care modelează caractere. Nu joc doar pentru familia mea. Am un țel. Sunt mulți băieți de culoare în fotbal și în baschet. Mi-ar plăcea ca mai mulți dintre ei să joace și tenis„, notează presa americană.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×